Din
sumar:
Eveniment
O echipă de cercetători
români şi canadieni
a publicat în această săptămână, în revista ştiinţifică
PLOS ONE, un studiu prin care anunţă descoperirea
unei stări de activitate electrică a creierului
necunoscută până în prezent.
a publicat în această săptămână, în revista ştiinţifică
PLOS ONE, un studiu prin care anunţă descoperirea
unei stări de activitate electrică a creierului
necunoscută până în prezent.
Descoperirea poate avea
efecte importante asupra
criteriilor de stabilire a morţii cerebrale, utilizate în
domeniul transplantului, dar şi a cercetării fundamentale referitoare la pacienţii aflaţi în comă profundă, scrie
Hotnews in editia sa on line de astazi.

“Este o nouă
frontiera” , spune dr. Bogdan
Florea,
medic primar neurolog
la Universitatea de Medicină si Farmacie
„Iuliu Haţieganu” din Cluj – Napoca, invitat in emisiune.
medic primar neurolog
la Universitatea de Medicină si Farmacie
„Iuliu Haţieganu” din Cluj – Napoca, invitat in emisiune.
Sursa foto: http://images.sciencedaily.com
Memoria
stiintei
A fost inaltat primul balon cu aer cald
construit de fraţii Montgolfier,
cu trei pasageri la bord ( 19 septembrie
1783 )
Sursa foto: http://www.france-pittoresque.com
Magazin
Istoric
Prezentarea numarului din septembrie
Invitat: Dorin
Matei, redactor sef .
Actualitate
stiintifica
Informatica si noua stiinta a muncii
Corespondenta
de la Paris
Amelia Chirca ne invita in vizita La
Acvariul din Paris,
unde este expozitia "Intalnire cu rechinii",
o
manifestare menita sa prezinte publicului o imagine
mai apropiata de adevar a
acestei specii, pe nedrept detestata.
Sursa foto: http://www.paris-saint-honore.com
Concurs
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu