sâmbătă, 4 decembrie 2010

INVENTICA

Invitaţi în studio

Prof.dr. Mircea Rusu, Facultatea de Fizică, Universitatea Bucureşti – „pregătitor de olimpici internaţionali”

Ada Bunea, fostă olimpică naţională, studenta anul II Facultatea de Chimie, Universitatea Bucureşti

Prin telefon, de la Strasbourgh, dr.chimie Daniel Petru Funeriu, Ministrul Educaţiei, Tineretului şi Sportului

Grigore Moisil, despre cercetare si cercetatori

Raluca van Staden - senzori de diagnosticare a cancerului la nivel celular

Corneliu Birtock – Băneasă – filtru supraaspirant inversat 


Concurs

joi, 2 decembrie 2010

MEDICINĂ

  Invitat în studio: acad. Laurenţiu Mircea Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, descoperitorul telocitelor

Telocitele – cei mai importanţi actori de pe scena microbiologiei celulare moderne”, viitor “brand românesc” 
Precursorii telocitelor cercetările lui George Emil Palade, savant american de origine română, laureat Nobel pentru medicină (1974), descoperitorul ribozomilor, folosind, în premieră!, microscopul electronic. Voce George Emil Palade

Aplicaţii posibile ale telocitelor – „Tinereţe fără bătrâneţe” – pionier şi brand românesc şi mondial in domeniu. Prof. Ana Aslan.
Voce Ana Aslan

Constantin Parhon, un alt „brand” românesc - în domeniul endocrinologiei.
Voce Constantin Parhon
                       
Concurs

AVIAŢIE


Eveniment - Ziua Naţională a României. In direct de la Cluj - Napoca , prof. univ. Dr. Vasile Vesa
Traian Vuia, pionier al aviaţiei şi luptător pentru România Întregită 
Evocare Aurel Vlaicu - Ion Ciuru, mecanicul lui Vlaicu. Inregistrare Vasile Bogdan, Timişoara
Efectul Coanda - Voce Henri Coandă
Evocarea unui interviu realizat cu Henri Coandă în anul 1970 de Andrei Banc
Elie Carafoli – evocare dr.ing Cornel Oprisiu, student al lui Carafolli, fost director al Institutului National de Cercetări AeroSpaţiale, INCAS din Bucuresti
Primul experiment românesc pe naveta spaţială  - dr.fiz. Dumitru Hasegan, director Institutul de Ştiinţe Spaţiale, ISS, Bucureşti

Concurs

SPEOLOGIE, ISTORIE NATURALĂ – CERCETĂTORI, EXPLORATORI

                                    
Prin telefon: prof.dr. Nicolae Găldean -  Expediţia pe Amazon, 1995

Prin telefon - Constantin Lăcătuşu, primul român care a ajuns pe Everest!

Evocări:
Emil Racoviţă - biolog Alexandru Marinescu

Grigore Antipa - prn telefon, Prof. dr. Dumitru Murariu, directorul Institutului de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Bucureşti

Iulius Popper
Inginer,inventator,om de ştiinţă, explorator, cartograf. Angajat al Companiei Canalului de Suez, a întreprins călătorii în China, Japonia şi Alaska. Intre anii 1883 si 1886, strabate cele doua Americi de la nord la sud, ramanand mai mult timp in SUA, la San Francisco si New Orleans, unde a executat mai multe lucrari tehnice,pentru a se putea intretine.
În Cuba, a lucrat la sistematizarea oraşului şi a portului Havana.
A plecat pentru a căuta aur, în Tierra del Fuego. Prima expediţie a realizat-o în 1886.
A cartografiat Ţara de Foc şi a dat denumiri românesti unor morfostructuri geografice, cum ar fi Punta (Capul) Sinaia, Puerto (Portul) Pooper, Muntele Lahovary, Rio Ureche, Rio Rosseti s.a.)